luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Medic român din Marea Britanie: „În Marea Britanie nu am auzit niciun medic să spună că nu există coronavirus sau că virusul este o închipuire”

Tudor Toma este medic pneumolog român care profesează în Marea Britanie, iar acum câteva zile a avut o postare acidă pe Facebook care a atras atenția.

Nivelul la care s-a ajuns în România cu discuțiile despre covid este unul interesant, în sensul de penibil, adică provoacă stări extrem de neplăcute, cu efect nedorit, foarte greu de suportat. Părerile medicale sunt ori non existente, ori sunt spurcate în cel mai murdar mod posibil de oameni care nu au nicio legătură cu medicina și care uită că înjurând în public nu fac decât să se eticheteze pe sine. Este foarte mare păcat că marii profesori de pneumo, de infecțioase, de ATI, toți marii președinți de societăți medicale și de tot ce înseamnă medicină în România tac, nu apar public să vorbească și lasă ca profesia să fie terfelită de politicieni cu interese, de oameni care sunt buimăciți și bombardați cu tot felul de informații publicate de jurnaliști care nu știu să citească un articol științific, care au si ei interese sau care trăiesc într-o poveste. La toate astea se adaugă grupul specialiștilor de carton, a medicilor care poate sunt inteligenți, citesc, dar care interpretează dovezile științifice după cum vor ei, fiindcă cred că pot, fiindcă așa s-a putut în trecut ori fiindcă au alte motivații legate de notorietate, clinici private sau mai știu eu ce. Efectul nedorit în final se răsfrânge tot asupra pacientului, care atunci când are nevoie de un sfat nu mai știe la cine să apeleze, pe cine să mai creadă. În final, o problemă colectivă la rezolvarea căreia am putea toți să contribuim cu câte puțin este lăsată să se spargă în mici probleme individuale, de care multora nu le pasă”, a scris pe Facebook medicul Tudor Toma.

În direct la Digi24, medicul a explicat ce l-a făcut să scrie aceste cuvinte:

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Trecem cu toții printr-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere medical și cred că atât noi, medicii, cât și populația trebuie să înțeleagă acest lucru, trebuie să înțeleagă că noi, medicii, suntem pentru a ajuta. Am fost un pic surprins să văd că în România mesajele medicilor au fost terfelite, considerate ca fiind ori la comandă – la comanda cui n-aș putea să vă spun, pentru că din nou, interesul nostru este de a ajuta omul – sau din anumite alte interese. Este păcat că e așa, pentru că mesajul care era unul de ajutorare, un mesaj de echipă, a ajuns acum să fie un mesaj contradictoriu, repetitiv, lumea nu mai crede ce spun medicii în general. E foarte rău că s-a ajuns așa, pentru că pacientul pierde: nu mai știe pe cine să întrebe, care este soluția, ce trebuie să facă”.

De asemenea, medicul a spus că și în Marea Britanie, comunicarea a fost un pic deficitară la nivel politic, dar corpul medical, doctorii, academicii din corpul medical au vorbit cam aceeași limbă, a povestit medicul român. „În Marea Britanie nu am auzit niciun medic să spună că nu există coronavirus sau că virusul este o închipuire”, a spus Tudor Toma. „Dintre toți doctorii cu care am vorbit în Marea Britanie nu a fost niciunul care să-mi spună că nu crede în existența virusului. Dacă le povestesc ce se întâmplă în România, aproape nu le vine să creadă că există doctori în România care cred că nu există virusul”, a mărturisit medicul român.

El spune că fiecare centru universitar mare din România are profesori de infecțioase, de pneumologie, de ATI, iar aceștia ar trebui să apară și să spună care este situația. „Cred că riscul este de a spune ceva și de a avea tot felul de comentarii care sunt jignitoare. Aici este problema: publici ceva pe online și apar 100 de comentarii jignitoare. Asta este situația. Oamenii aceia așa știu să se exprime, însă noi trebuie în continuare să spunem adevărul științific așa cum este. Este foarte trist în România că sunt doctori care am văzut că nu cred, ei cer dovada, dar nu înțeleg ce dovadă ar trebui să le fie disponibilă, dacă tot ce s-a publicat până acum nu este suficient”, mai spus Tudor Toma.

Tudor Toma este medic pneumolog român în Marea Britanie. A absolvit Facultatea de Medicină la Iaşi, în anul 1993. A lucrat ca rezident de pneumologie la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iaşi până în 2000. De atunci, lucrează în spitalele din Londra, Marea Britanie. A lucrat la Royal Brompton Hospital, Imperial College şi la University of London, unde şi-a făcut doctoratul în bronhoscopie intervenţională.

Foto: Facebook Tudor Toma

Politica