Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu vor fi aduși, luni, la Tribunalul Olt, urmând ca judecătorii să le prelungească mandatele de arestare sau să ia alte măsuri preventive.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DIICOT, fiind acuzat că, anul trecut, le-ar fi răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (16 ani), în locuința sa din Caracal. În sarcina sa au fost reținute infracțiunile de trafic de persoane, viol, omor calificat, profanare de cadavre sau morminte și trafic de minori.
În judecată a fost trimis și un vecin al lui Dincă, respectiv Ștefan Risipițeanu, pentru viol, acesta fiind acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, cu acordul celui care, potrivit anchetatorilor, a răpit și sechestrat fata, potrivit olt-alert.ro
Pe 21 iulie, Tribunalul Olt le-a prelungit celor doi măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Dincă și Risipițeanu se află închiși în Penitenciarul Craiova.