Primăria Craiova – precizare despre situatia de la Caminul pentru Persoane Varstnice Craiova

Jurnalul Olteniei

Încă de la debutul pandemiei, conducerea Primăriei a ținut permanent legătura cu reprezentanții Căminului pentru persoane vârstnice, în vederea asigurării materialelor necesare și respectării măsurilor impuse de instituțiile responsabile.

De asemenea, reamintim că Primăria Craiova a depus constant eforturi repetate în relația cu instituțiile statutului abilitate pentru a gestiona criza de COVID-19, deși Primăria Craiova nu are atribuții în a gestiona situații de acest fel. Astfel, Municipalitatea a solicitat de fiecare dată, în mod public, testarea cu preponderență în rândul grupurilor vulnerabile, dar și comunicarea rezultatelor. Mai mult, Municipalitatea a întâmpinat restricții în privința aflării rezultatelor anchetelor epidemiologice realizate de către DSP sau a protocoalelor de testare, acestea nefiind niciodată comunicate public. Anchetele epidemiologice sunt coordonate de către DSP. Menționăm că Primăria Craiova a pus totul la dispoziție în această perioadă de pandemie, instituțiilor din subordine, iar acestea, la rândul lor, au respectat și respectă în totalitate măsurile dispuse de DSP.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol