duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Fabrica de Avioane Craiova a semnat contractul de 275 milioane lei pentru modernizarea a 10 avioane ale MApN

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a anunțat, vineri, semnarea contractului cu Avioane Craiova S.A. pentru revitalizarea și modernizarea a zece aeronave IAR-99.

La eveniment a fost prezent și premierul Ludovic Orban care a detaliat argumente investiției, care se regăsesc în programul de înzestrare a Armatei, scrie economica.net

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă a precizat că valoarea totală a contractului este de 275 de milioane de lei, fără TVA, durata de realizare a lucrărilor fiind de 48 de luni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În acest moment discutăm de numărul de avioane pe care l-a precizat domnul director. Valoarea totală a contractului este de 275 de milioane de lei fără TVA. Are o durată de realizare de 48 de luni. Primul avion așteptăm să intre în testele de verificare după 22 de luni și astfel, la finalul celor patru ani, să putem să avem toate cele 10 avioane modernizate.

Noi am pus mare preț și, totodată, avem speranța că acest echipament va asigura suportul tehnic pentru ceea ce înseamnă pregătirea tinerilor piloți din Forțele Aeriene Române, astfel încât să poată să facă trecerea pe avioanele supersonice F-16.

Totodată, prin acest program nu ne-am limitat doar la această capabilitate, ci, dincolo de antrenamentul de zbor, piloții vor putea fi pregătiţi și pentru antrenamentul de luptă și, folosind această capabilitate, de asemenea, pentru tot ceea ce înseamnă sprijinul aerian în acțiuni militare concrete.

Ca atare, este un demers complex, de anvergură, și sperăm ca el să reprezinte un punct de plecare pentru tot ceea ce înseamnă toate celelalte elemente de dezvoltare și evoluție tehnologică în industria aeronautică românească, ale cărei produse sunt atât de necesare Forțelor Aeriene Române”, a declarat Ciucă.

La rândul lui, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a menționat că industria de apărare este prioritară pentru autorități.

Și premierul Ludovic Orban a punctat toate avantajele pe care le va aduce acest program de reabilitare și modernizare a aeronavelor.

„Odată cu acest program, obiectivul pe care îl urmărim este acela de a asigura dezvoltarea economică, de a dezvolta sau de a menţine capacităţi industriale, de a genera locuri de muncă, de a asigura transfer tehnologic, transfer de know-how, de asemenea, urmărim obiectivul de a obţine cât mai multe investiţii în cercetare, inovare, dezvoltare. Avem ca obiectiv clar stabilit acela de a crea cât mai multe locuri de muncă bine plătite pentru români. Se ştie că în industria de apărare, care este o industrie de înaltă tehnologie, este nevoie de oameni bine pregătiţi, inteligenţa românească există din belşug, avem oameni bine pregătiţi, totul este ca ei să aibă cu adevărat unde să îşi exercite profesia, abilităţile meseriei şi să poată să genereze plusvaloare. Urmărim ca acest program de înzestrare şi alte programe ulterioare care vor veni, să permită un avans tehnologic important, care de asemenea să aibă efecte benefice şi pentru industria civilă, în mod evident”.

Politica