România a trimis aproximativ opt tone de materiale medicale în Liban, cu două aeronave care au plecat, sâmbătă, de la Baza 90 Otopeni.
Secretarul de stat Raed Arafat a apreciat că într-o astfel de situaţie ca cea prin care trece Libanul ”nu se poate să rămână cineva singur”, iar trimiterea de ajutoare este ”doar un mic gest pe lângă eea ce trebuie să facem”pentru ca această ţară să-şi revină de pe urma tragediei.
”Într-o situaţie ca cea prin care a trecut Libanul nu se poate să rămână cineva singur. Este o situaţie care depăşeşte capacitatea majorităţii ţărilor din lume şi este normal să existe solidaritate. Lucrul pe care-l facem nu este decât un foarte mic gest pe lângă ceea ce trebuie să facem, incusiv în viitor, pentru a sprijini Libanul să-şi revină din acest dezastru”, a declarat Arafat, potrivit news.ro
La rândul său, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis din nou condileanţe poporului libanez.
”Gândurile noastre şi întreaga noastră compasiune se îndreaptă către locuitorii din Beirut afectaţi de această tragedie. Permiteţi-mi să adresez, în numele Guvernului României, condoleanţe familiilor îndoliate şi urări de însănătoşire grabnică celor răniţi în urma acestor evenimente tragice, iar cetăţenilor libanezi care traăiesc în România, dar care au rude în Liban, poate chiar la Beirut, le transmit că societatea românească este alături de ei în aceste clipe grele. În contextul luptei împotriva pandemiei, am învăţat că cel mai important lucru este solidaritatea”, a afirmat Aurescu.
Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă.
Guvernul României, societatea civilă şi reprezentanţii diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez.
Forţele Aeriene Române s-au implicat în acest demers şi au pus la dispoziţie două aeronave ( C-130 Hercules şi C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile trantamentelor destinate victimelor.
De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor insoţi echipajul care va asigura transportul aerian şi vor asigura predarea materialelor medicale către autorităţile responsabile din Liban.
Explozia din portul Beirut a omorât 150 de oameni, a rănit câteva mii şi a lăsat fără locuinţe zeci de mii de oameni.