Autoritățile din Italia au anunțat, sâmbătă, că extind obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria, măsura fiind valabilî până la data de 7 septembrie 2020.
Potrivit autorităților italiene, România este considerată o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic și, de aceea, pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră, informează gandul.ro
Persoanele vizate de această decizie vor completa, la intrarea în Italia, un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic, dar unele regiuni ar putea introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului COVID19.
De exemplu, Regiunea Lazio a hotărât deja să testeze pe cât posibil, românii care sosesc cu autocarele din România. Testarea era voluntară, inițial, fiind organizată în Gara Tiburtina.
Mai mult, în urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către români, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.
Vineri, 7 august, au fost testaţi pasagerii a trei autocare cu numere româneşti, toţi fiind negativi la anticorpii virusului SARS COV2.