miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Studiu: Cum răspândesc Covid-19 persoanele asimptomatice

Un studiu efectuat de cercetători din Coreea de Sud arată că una din trei persoane infectate cu noul coronavirus nu prezintă simptome, dar totuși răspândește boala.

Potrivit studiului, 29% dintre cei infectaţi cu Sars CoV-2 nu au prezentat simptome ale bolii Covid-19, deşi aveau aceeaşi cantitate de virus ca şi persoanele simptomatice, scrie gandul.ro

Studiul a fost făcut pe 303 persoane şi a fost condus de Seungjae Lee, de la Universitatea Soonchunhyang. Rezultatul a fost publicat joi în revista americană Jama Internal Medicine şi arată că cercetarea s-a concentrat pe un focar de contaminare într-un grup religios sud-coreean din Daegu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Media de vârstă a celor testaţi a fost de 25 de ani, iar din cele peste 300 de persoane, 89 nu au avut niciodată vreun semn al bolii, ceea ce înseamnă un procent de aproape 30%. Din totalul celor pe care s-au făcut testele, 21 de persoane s-au prezentat iniţial ca fiind fără simptome, dar în final au avut semne ale bolii.

Autorii studiului au constat şi că prezenţa particulelor virale reziduale în nas, gât sau plămâni nu înseamnă neapărat că aceste persoane au fost contagioase. Mulţi spun că persoanele asimptomatice nu pot răspândi boala, pentru că nu tuşesc spre exemplu. Dar, pe de altă parte, ei nu stau în izolare şi intră în contact cu alte persoane.

Politica