Mehedinți. Spitalul Județean din Turnu-Severin așteaptă acreditarea pentru tratamentul cu plasmă, în cazul persoanelor infectate cu SARS-COV 2

Jurnalul Olteniei

Metoda transferului de plasmă cu anticorpi, care a dat rezultate la bolnavii aflați în stare gravă în urma infecției cu SARS-COV 2, ar putea fi aplicată și la Spitalul Județean din Turnu-Severin. Unitatea a făcut demersurile necesare, dar nu a primit încă acreditarea care i-ar da dreptul să poată aplica metoda de tratament.

Potrivit tvr.ro, în acest moment, la secția ATI a unității sanitare se află 14 bolnavi care au nevoie de tratament.

Metoda a fost aplicată cu succes la patru pacienți aflați în stare gravă la secția ATI a Spitalului Covid Victor Babeș din Timișoara.

Reprezentanții Spitalului Județean susțin că au făcut demersurile necesare pentru a primi acreditarea, însă aceasta nu a venit încă.

În plus, cadrele medicale spun că ar avea nevoie și de o disponibilitate mai mare din partea pacienților vindecați, care au dezvoltat anticorpi și care ar putea să devină donatori de plasmă imună.

- Advertisement -

La secția ATI sunt disponibile 18 locuri, iar 14 sunt deja ocupate.

Numărul pacienților decedați în urma infecției cu SARS-COV 2 în Mehedinți a ajuns la 36.

Persoanele eligibile care pot dona plasmă anti-COVID trebuie să fie sănătoase și să aibă vârsta între 18 și 60 de ani. Se se prezinte la centrul de donare la două, cel mult 3 săptămâni de la ieșirea din spital, cu biletul de externare și cu un buletin de analize care să arate că s-a vindecat de COVID-19.

Metoda se bazează pe principiul că sângele unei persoane care s-a vindecat de Covid-19 conține anticorpi în plasma (una dintre componentele sângelui) care l-ar putea ajuta pe un alt bolnav.

Condițiile pentru aplicarea acestui tratament este ca un om care s-a vindecat de Covid19 să nu mai fi prezentat simptome în ultimele 14 zile și să aibă aceeași grupă de sânge cu pacientul căruia i se administrează. Plasma recoltată de la un om poate fi donată prin transfuzie la alți trei pacienți. Metoda este considerată un experiment.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol