În județul Vâlcea existau, la începutul săptămânii, nu mai puţin de nouă focare de coronavirus. Potrivit unui comunicat oficial al Prefecturii Vâlcea, patru dintre acestea sunt în centre rezidențiale aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea (Centrul Zătreni – 109 cazuri pozitive, Centrul Bistrița – 63 cazuri pozitive, Centrul Lungești – 17 cazuri pozitive și Centrul Nicolae Bălcescu – 9 cazuri). De asemenea, alte cinci focare sunt la agenți economici din județ, numărul angajaților infectați din aceste societăți fiind de 54.
„Până la această dată, la nivelul județului, pe metodologie, au fost realizate 7.100 de teste, în ultimele 24 de ore fiind trimise la laboratoarele acreditate un număr de 265 de teste. Având în vedere creșterea îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri în județ, facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pe toți cei din jur. Conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, precum și îndemnarea terțelor persoane să poarte mască de protecție, să păstreze distanța socială și să respecte cu rigurozitate recomandările medicilor privind igiena personală reprezintă elemente importante în gestionarea eficientă a acestei crize sanitare”, a precizat Prefectura Vâlcea la începutul acestei săptămâni.
Pentru că numărul cazurilor de coronavirus este în creştere în judeţul Vâlcea, conducerea Prefecturii Vâlcea a cerut ca forţele de ordine să intensifice acţiunile în judeţ. Astfel, sute de persoane au fost verificate, sute de firme au fost controlate, iar zeci de autobuze şi microbuze au fost oprite de poliţişti. Toate acestea pentru verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
„Au fost verificate 262 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate și verificate 953 de persoane și au fost verificate 72 de mijloace de transport. Echipele mixte de control au depistat 30 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020. De asemenea, au fost aplicate alte 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației pe linie economică. Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2″, precizează IPJ Vâlcea.