Guvernul pregătește oferirea de tichete sociale pentru sprijin educațional, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de guvern de azi. Banii vor fi pe suport electronic, pe card, și vor putea fi cheltuiți pe rechizite școlare, materiale didactice și îmbrăcăminte sau încălțăminte, informează psnews.ro
Din păcate, bugetul alocat este cu 20 de milioane de lei mai mic decât cel necesar pentru ca toți elevii beneficiari să primească aceste ajutoare. Calculele arată că 42 de mii de copii și elevi din cei peste 300 de mii aflați în medii dezavantajate, adică 15%, nu ar avea acces la aceste tichete, din cauza bugetului prea mic.
Potrivit proiectului de OUG, Ministerul Educației a identificat peste 300 de mii de copiii din grădiniță, învățământul primar și gimnazial din medii dezavantajate, destinatari ai acestei măsuri care va fi aplicată prin fonduri europene, iar programul va fi gestionat de Ministerul Fondurilor Europene printr-un nou organism creat prin acest proiect de OUG.