Circulaţia trenurilor în perioada 10 august – 25 septembrie 2020 va fi modificată temporar pe secţiunea Slatina – Piatra Olt pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară, a anunţat vineri CFR, citat de Agerpres.
Astfel, în perioada 9/10 august – 06/07 septembrie 2020, trenul IR 1923 Mangalia – Piteşti – Slatina – Piatra Olt – Sibiu se anulează pe ruta Piteşti – Sibiu şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Mangalia – Piteşti. Totodată, în perioada 10 august – 7 septembrie 2020 va circula ca tren IR 12923, ramură a trenului IR 1992, pe ruta Craiova (plecare 4:02) – Piatra Olt (sosire 9:29 /plecare ora 9:30) – Râmnicu Vâlcea (sosire 6:30 /plecare 6:48) – Sibiu (sosire 9:59).
Potrivit CFR, în perioada 10/11 august – 5/6 septembrie 2020, trenul IR 1924 Sibiu – Piatra Olt – Slatina – Piteşti – Mangalia se anulează pe ruta Sibiu – Piteşti şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Piteşti – Mangalia.
Totodată, în perioada 10/11 august – 5/6 septembrie 2020 va circula ca tren IR 12924 – ramură pentru trenul IR 1992, pe ruta Sibiu (plecare 20:11) – Râmnicu Vâlcea (sosire 22:39 /plecare 22:41) – Piatra Olt (sosire 00:06/plecare 00:08) – Craiova (sosire 00:50).
În perioada 10 august – 5 septembrie 2020 se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (plecare aproximativ ora 22:50) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 12924), iar în perioada 10/11 august – 5/6 septembrie 2020 se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 12924/-1) la staţia Slatina.
Potrivit CFR, în perioada 11 august – 25 septembrie 2020, trenul IR 1890 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Piteşti – Titu -Bucureşti Nord se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord.
În perioada 11 august – 25 septembrie 2020 va circula ca tren IR 12890 pe ruta Craiova (plecare ora 3:40) – Piatra Olt (sosire ora 4:23), asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 12890) la staţia Slatina (pentru tren IR 1890).
În perioada 10 august – 25 septembrie 2020, trenul IR 1892 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Piteşti – Titu -Bucureşti Nord se anulează pe ruta Craiova – Bucureşti Nord şi va circula ca tren IR 12892 – ramură a trenului IR 1786 pe ruta Slatina (plecare 9:18) – Piteşti (sosire 10:45). Totodată, în perioada 15 august – 20 septembrie 2020 circulă doar în zilele de sâmbătă şi duminică ca tren IR 12884 pe ruta Titu (plecare ora 11:03) – Bucureşti Nord (sosire ora 11:47), iar în perioada 10 august – 25 septembrie 2020 se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 1725) la staţia Slatina (pentru tren IR 12892).
CFR precizează că în perioada 10 august – 25 septembrie 2020, fără zilele de sâmbătă, trenul IR 1894 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Piteşti – Titu – Bucureşti Nord se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord. Tot în aceeaşi perioadă, fără zilele de sâmbătă, va circula ca tren IR 12894 pe ruta Craiova (plecare 11:50) – Piatra Olt (sosire 12:31), asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piata Olt (de la tren IR 12894) la staţia Slatina (pentru tren IR 1894).
În perioada menţionată, trenul IR 1896 Craiova – Piatra Olt – Slatina – Piteşti – Titu – Bucureşti Nord se anulează pe ruta Craiova – Slatina şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Slatina – Bucureşti Nord, asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Piatra Olt (de la tren IR 1721) la staţia Slatina (pentru tren IR 1896), fără zilele de sâmbătă.
Totodată, trenul IR 1891 Bucureşti Nord – Titu – Piteşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina, asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1891) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 1720), fără zilele de sâmbătă.
De asemenea, trenul IR 1893 Bucureşti Nord – Titu – Piteşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova – Craiova se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina şi va circula ca tren IR 12893 pe ruta Piatra Olt (plecare 18:05) – Craiova (sosire 19:05). Totodată, în intervalul menţionat se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1893) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 12893).
Potrivit CFR, tot în perioada 10 august – 25 septembrie 2020, fără zilele de sâmbătă şi duminică, trenul IR 1895 Bucureşti Nord – Titu – Piteşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova – Craiova se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina, asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1895) la staţia Piatra Olt (pentru tren IR 1724), fără zilele de sâmbătă.
În perioada 10 august – 24 septembrie 2020, trenul IR 1897 Bucureşti Nord – Titu – Piteşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova – Craiova se anulează pe ruta Slatina – Craiova şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Bucureşti Nord – Slatina, asigurându-se transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Slatina (de la tren IR 1897) la staţia Piatra Olt (la tren R 2070), fără zilele de sâmbătă.
Potrivit CFR, în perioada 14 august – 5 septembrie 2020, trenul IR 1738 Cluj Napoca – Râmnicu Vâlcea care circulă în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică se anulează pe ruta Cluj Napoca – Râmnicu Vâlcea, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, va circula ca tren IR 12738 pe ruta Cluj Napoca (plecare 16:12) – Sibiu (sosire 20:02/plecare 20:30) – Râmnicu Vâlcea (sosire 23:38).