Bulgaria a reuşit, în ultimele două luni, să atragă 50% dintre turiştii români care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia, arată o analiză făcută de o agenție specializată în vacanțe pe litoral în Bulgaria şi Grecia.
Conform acestei analize, nucleul turiștilor români care au mers în Bulgaria este format din cei cu venituri medii sau peste medie.
“Mare parte din clientela din Bulgaria – poate chiar 50% dintre turiștii actuali – nu a mai fost pe litoralul bulgăresc până acum. Pentru că Bulgaria este, în general, o destinație pentru familii, observăm o creștere a segmentului pentru cupluri. Ei constituiau clientela pentru Turcia și Grecia”, a declarat Sebastian Constantinescu, CEO Travel Planner, conform Ziare.com.
Unul dintre argumentele care cântărește greu în această reorientare îl reprezintă faptul că Bulgaria este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, arată analiza Travel Planner, scrie libertatea.ro.