duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Trei bărbați au furat peste 16.000 de lei din casa unei bătrâne din Severin

Trei bărbați din București au intrat în casa unei femei de 83 de ani, din Drobeta Turnu Severin, sub pretextul că sunt reprezentanții unei rețele de furnizare energie electrică, și într-un moment de neatenție al bătrânei, au furat suma de 16.650 de lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, au documentat activitatea infracțională a celor trei bărbați, bănuiți de furt calificat.
„Din cercetări a reieșit că, la data de 21 iulie a.c., tinerii de 30 respectiv 31 de ani, toți din municipiul București ar fi pătruns în locuința unei femei de 83 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, de unde ar fi sustras 16.650 lei. Persoanele în cauză ar fi profitat de neatenția părții vătămate, care a fost dusă în eroare de faptul că cei trei și-au declinat identititatea ca fiind reprezentanții unei rețele de furnizare energie electrică”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
Polițiștii au pus în executare mandatele de aducere, emise pe numele celor trei bărbați, care au fost identificați în municipiului București.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și a fost restituit părții vătămate.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București.

Politica