Premierul Ludovic Orban a anunțat că analizează mai multe măsuri pentru evitarea aglomerației în zonele aglomerate, una dintre ele fiind posibilitatea de a impune purtarea măștii în astfel de spații, chiar dacă sunt în aer liber.
Întrebat care sunt măsurile care vor fi luate pentru evitarea aglomerației pe litoral, premierul a spus: „Am avut discuții cu mai mulți prefecți, mai mulți reprezentanți din comitetele județene pentru situații de urgență care ne-au spus că sunt locuri chiar și în aer liber, de exemplu o piață sau o faleză, unde, din cauza aglomerației, există risc de răspândire și discutăm și posibilitatea de a impune purtarea măștii în astfel de spații foarte aglomerate”.
El a subliniat că măsurile prezentate sunt în analiză și că nu s-a luat încă o decizie.
„Încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”, a adăugat Ludovic Orban, citat de Digi24.