sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Centrul de la Mogoșoaia, în carantină: Mutu își mută naționala

Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia a intrat în carantină nu mai puțin de 14 zile. Se pare că totul a plecat de la clujenii de la CFR, care au fost cazați acolo: „Având în vedere situația clubului CFR Cluj, al cărui lot a fost cazat la CNF Mogoșoaia și în cadrul căruia s-au descoperit mai multe cazuri COVID-19, baza de pregătire va intra în carantină”, și-a început FRF comunicatul.
Acțiunea va demara zilele viitoare, imediat după ce toți cei cinci angajați CNF Mogoșoaia depistați și ei pozitiv vor părăsi centrul de pregătire. Aceștia sunt asimptomatici, iar în prezent sunt izolați în hotelul de la Mogoșoaia, așteaptă rezultatele unor noi teste, precum și decizia DSP Ilfov. Ultimii componenți ai lotului CFR Cluj au părăsit baza de pregătire în cursul zilei de sâmbătă.
Astfel, la CNF Mogoșoaia se va face o dezinfecție, iar șapte zile mai târziu procesul va fi repetat, urmând ca baza de pregătire să se redeschidă după alte 7 zile.
În aceste condiții, lotul Under 21, care trebuia să se reunească pe 3 august la Mogoșoaia, va intra în cantonament la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Tot acolo se va disputa și partida de pregătire cu Farul Constanța, programată pe 5 august.

Politica