joi, decembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Scenariu sumbru pentru olteni: CSU Craiova poate pierde titlul deși are 4 puncte avans!

CFR Cluj și Dinamo sunt decimate de coronavirus, iar la CSU e un caz confirmat. În aceste condiții, Covid 19 poate spune stop joc în Liga 1.

Scopul LPF și al cluburilor este unul clar: terminarea pe teren a sezonului din Liga 1. Iar cursa se anunță una contra-cronometru, cel puțin pentru play-off, după ce UEFA a cerut forurilor din subordine ca până la data de 3 august să trimită listele cu echipele participante în competițiile pe care le guvernează. Mai sunt practic 12 zile, iar două dintre combatantele din Liga 1, CFR Cluj în play-off, Dinamo în play-out, sunt măcinate de infecția cu virusul chinez.
Craioveanul Ionuț Stroe, ministrul sportului, a tras un semnal de alarmă, amenințând voalat cu tragerea cortinei peste Liga 1 din cauza cazurilor de Covid 19: „Până acum am fost avocatul Ligii 1, dar trebuie să acționăm foarte ferm! LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete, care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze și să corecteze aceste comportamente. Asta dacă vor să încheie competiția. Îmi pare foarte rău să o spun! Sunt șase zile de când avem primul mare focar din fotbalul românesc. Mă așteptam ca echipele care au probleme generate de COVID-19 să recurgă la prima posibilitate prevăzută în ordinul de ministru, acel cantonament cu izolare. Acel cantonament își asigură protejarea jucătorilor și a staffului tehnic. Unele cluburi se întrec în testări. S-ar putea să avem mai multe teste COVID-19 decât meciuri! Ceea ce este ineficient. Cele mai bune măsuri sunt distanțarea, protejarea, izolarea… Mai sunt trei meciuri în play-off! În condițiile în care cluburile pun în pericol sănătatea sportivilor, există această posibilitate să avem o intervenție mai fermă. Nu-mi doresc să ajung acolo. Trebuie să se vadă acțiune!”
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a spus: „Obiectivul rămâne de a termina campionatul pe terenul de joc și, bineînțeles, în funcție de rezultatele testelor următoare, vedem ce vom mai face în continuare. Zilele următoare avem o întâlnire cu deținătorii de drepturi și vom avea și o adunare generală unde vom lua deciziile pe care le așteptați cu toții. La play-out aveam un program puțin mai relaxat, astăzi discutăm de scenarii cu meciurile de baraj pe 15 și 18 august. Încă din luna martie am avut toate aceste scenarii. Am avut în vedere și scenariul întreruperii competiției. Vom lua cea mai bună decizie pentru a nu fi nimeni dezavantajat”.
În cazul în care situația nu se remediază, iar până la data de 3 august nu se încheie play-off-ul, atunci se iau în calcul diverse scenarii pentru stabilirea clasamentului final din Liga 1. Potrivit Gsp.ro, unul dintre ele are în vedere alcătuirea unei ierarhii pe baza procentului de puncte câștigate din totalul meciurilor jucate. Soluția e motivată de faptul că, din cauza amânărilor, echipele nu au meciuri egale disputate.
Chiar dacă are 4 puncte avans în acest moment în fruntea clasamentului, dacă se alcătuiește o ierarhie bazată de procentul de puncte, CSU Craiova ar pica pe locul 2, în spatele celor de la CFR Cluj. Echipa lui Dan Petrescu are 2 puncte / meci, în vreme ce oltenii sunt ușor în spate, cu un procent de 1.97 puncte / meci.

Politica