Messi va rămâne timp de doi ani deținătorul Balonului de Aur

Anghel Catalin

France Football a anunțat că Balonul de Aur nu se va acorda în 2020. Publicația franceză spune că prestigiosul trofeu primit de cel mai bun fotbalist al unui an competițional nu poate fi înmânat pentru că timp de 3 luni nu s-a jucat fotbal, din cauza pandemiei de coronavirus.
Astfel, COVID-19 își mai pune amprenta, încă o dată, asupra fotbalului. După ce unele competiții au fost oprite, altele amânate, acum cel mai bun fotbalist nu o să-și mai primească răsplata. France Football a transmis, prin intermediul comunicatului postat pe site-ul oficial, că o corectitudine în verdictul final nu ar fi fost posibilă din cauza circumstanțelor în care au fost finalizate, sau urmează a fi încheiate, sezoanele. Decizia luată de publicația franceză reprezintă o premieră absolută pentru gala Balonului de Aur, care a avut loc, fără excepție, din 1956 și până în prezent.
Astfel, Lionel Messi va rămâne doi ani deținătorul Balonului de Aur, fapt ce nu-i supără pe cei de la Barcelona. Clubul la care a pășit în fotbal și la care evoluează argentinianul a reacționat cu un mesaj în care se poate observa cu ușurință doza de ironie.
„Înțelegem de ce s-a luat această decizie, oricum toată lumea știe cine este cel mai bun din lume!”, a fost comentariul grupării catalane.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol