miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Banca Comercială Română va opri sistemul de carduri

Banca Comercială Română (BCR) va opri sistemul de carduri, a informat instituţia, precizând că autentificarea la ghişeele automate se va putea face cu un cod de bare.

„Banca Comercială Română (BCR) va opri sistemul de carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă (18 iulie, între orele 01:00 şi 05:00), pentru a putea permite derularea unor procese anuale de îmbunătăţire specifice VISA şi Mastercard”, a informat BCR.

În acest interval orar nu vor putea fi utilizate echipamentele de tip ATM (bancomate), MFM (maşini multifuncţionale) şi POS (aparatele de plată cu cardul). De asemenea, cardurile BCR nu vor putea efectua tranzacţii în reţeaua BCR şi nici în alte reţele de acceptare, scrie Adevarul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aplicaţia George (Mobile & Internet Banking) nu vor putea fi efectuate operaţiuni specifice cardului (blocare/deblocare card, modificări limite tranzacţionale, rambursare card de credit) .

Tranzacţiile la automatele de schimb valutar (ASV-uri) nu vor fi afectate, iar cele la ghişeele automate (APT-uri) vor putea fi realizate numai cu autentificare cu cartonaş cu cod de bare, fără să fie posibilă autentificarea cu card BCR.

Pentru suport şi informaţii mai detaliate, clienţii pot apela gratuit Contact Center-ul BCR la *227, apelabil gratuit din orice reţea naţională sau +4 021.407.42.00 apelabil din strainatate la tarif normal.

Politica