Echipa de handbal feminin, SCM Craiova, a început pregătirea pentru noul sezon competițional din Liga Florilor și Cupa României. Toate oltencele au fost prezente la antrenament, mai puțin Adriana Crăciun, jucătoarea depistată pozitiv cu COVID-19.
La ședințele de pregătire desfășurate pe terenul „Aripile” au participat sportivele: Andreea Bianca CHETRARU, Bianca Tomina CURMENŢ, Ekaterina DZHUKEVA, Alexandra Oana ANDREI, Adina Gabriela CACE, Alexandra COLAC, Francesca Maria GOGOŞEANU, Valentina Maria ION, Ana Maria MINCU, Cristiana NICA, Alexandra Mihaela ORŞIVSCHI, Ana Maria SAVU, Carmen Gabriela ȘELARU, Ana Maria ŢENEA, Ana Maria ȚICU, Cristina Floriana ZAMFIR.
„Am început pregătirea pentru noul sezon și suntem foarte bucuroși. Toate fetele sunt apte, cu excepția lui Crăciun, care trebuie să stea în izolare și să vedem dacă găsim, după aceea, o formă să vină după noi în Grecia și a Matlashovei, care nu a ajuns la echipă din motive pe care nu le cunosc. Joi dimineață vom pleca într-un cantonament în Grecia, în localitatea Drama, unde vom avea toate condițiile pentru a ne pregăti și unde vom putea să respectăm condițiile epidemiologice din acest moment. Suntem dornici să revenim în sală să ne antrenăm, să disputăm meciuri amicale și oficiale”, a declarat Costin Dumitrescu, antrenor secund SCM Craiova.
Adriana Crăciun, handbalistă legitimată la SCM Craiova, a fost depistată pozitiv cu coronavirus la începutul lunii iulie. Se pare că jucătoarea a aflat că este infectată la controlul efectuat de întreaga echipă. Handbalista în vârstă de 31 de ani, originară din Slatina, a fost transferată în această vară la formaţia craioveană. În sezonul trecut a jucat la Măgura Cisnădie. Crăciun a rămas în izolare la domiciliu şi va reveni la echipă abia când testul de COVID 19 va fi negativ. Toate handbalistele de la Craiova au efectuat testul de COVID 19.