duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Tătaru: Asimptomaticii, internați pentru 48 de ore, apoi izolați la domiciliu

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că persoanele infectate vor fi reținute 48 de ore în spital pentru evaluare, iar după acest interval asimptomaticii pot pleca acasă pentru a sta în izolare, în timp ce pacienții simptomatici vor sta internați până la ameliorare sau până când devin asimptomatici.

”Se va merge pe internarea asimptomaticilor cu evaluare de maximum 48 de ore şi decizia de izolare la domiciliu pentru 14 zile, dacă vorbim de COVID-19. Medicul curant va avea posibilitatea de a-şi susţine diagnosticul pus, DSP-ul va da actul administrativ după cele 48 de ore de evaluare în spital. Persoanele infectate simptomatice vor fi internate în spital, cu posibilitatea externării la ameliorarea simptomelor”, a declarat Tătaru, citat de Hotnews.

Potrivit ministrului, amenzile nu s-au stabilit încă, dar că vor fi acelea din Legea 55 privind starea de alertă şi prevăzute în Codul Penal.
În ceea ce privește detașarea medicilor, Tătaru a spus, în urma dezbaterilor din Comisia juridică a Senatului, că se ”va merge gradual”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, rămâne valabilă carantina la graniţă pentru persoanele care vin din zonele roşii, cu posibilitatea de a contesta în instanţă acest lucru.
Tătaru a mai spus că se va face carantina bunurilor pentru dezinfecţie, apoi bunurile se restituie.

Despre minori, ministrul Sănătății a spus că aceştia vor rămâne în custodia familiei, până la gradul 4, dacă părinţii sunt bolnavi.
Totodată, potrivit acestuia, pacienţii vot putea refuza tratamentul pentru Covid-19, pe proprie răspundere.Potrivit ministrului, se vor putea organiza alegeri chiar dacă vom avea stare de alertă și în septembrie. ”Cu precauții se pot organiza și alegeri. Să ajungem la acel moment”, a spus el.

Politica