Un nou studiu efectuat asupra pacienților teoretic vindecați de COVID-19 arată că în patru din cinci cazuri aceștia încă acuzau unele simptome, chiar și după două luni de la externare.
Cercetarea, publicată în Journal of the American Medical Association (JAMA), a fost efectuată pe 143 de pacienți din Italia care fuseseră spitalizați din cauza noului coronavirus și au supraviețuit după ce au stat două săptămâni internați, timp în care au primit tratament, scrie Forbes, citat de Digi24.
28 dintre ei au avut nevoie de ventilație, fie mecanică, fie au fost intubați.
Bolnavii au fost externați după ce testele de coronavirus le-au ieșit negative.
Pacienții au fost evaluați din nou, la două luni de la primele lor simptome de COVID-19. Niciunul nu a mai făcut febră sau nu a mai avut simptome acute de COVID-19, dar mai mult de jumătate dintre ei au spus că resimt o oboseală, iar 43 la sută au spus că au în continuare dificultăți în respirație.
Aproape o treime dintre acești supraviețuitori au acuzat dureri de articulații și 22 la sută dureri toracale.
Numai 13 la sută dintre pacienți au declarat că după două luni nu mai au niciun fel de probleme, în timp ce jumătate dintre subiecți au acuzat cel puțin trei sau chiar mai multe simptome de COVID-19.
În cadrul studiului, pacienților li s-au pus și mai multe întrebări în legătură cu calitatea vieții lor, iar 44 la sută dintre ei au spus că s-a înrăutățit.
Potrivit studiului, pacienții chestionați în cadrul acestui studiu au avut vârste cuprinse între 19 și 84 de ani, media fiind de 57 de ani.
Însă noul studiu se adaugă dovezilor din ce în ce mai multe că unii oameni rămân cu sechele persistente, mult timp după ce virusul în sine nu mai poate fi depistat prin teste.
Mulți medici au avertizat că boala COVID-19 îi poate incapacita pe unii pacienți pe termen lung, chiar dacă au supraviețuit, și au cerut să se facă mai multă cercetare asupra efectelor atât acute, cât și cronice ale virusului.