Distribuirea produselor alimentare şi de igienă s-a încheiat în timp record la Râmnicu Vâlcea

Anghel Catalin

Distribuirea produselor alimentare şi de igienă din cadrul programului POAD 2020 de la Râmnicu Vâlcea s-a finalizat în mai puțin de o săptămână.
„Printr-o mobilizare exemplară a Municipalităţii motivată, în principal, de posibilele efecte negative cauzate de căldura excesivă, în decurs de mai puţin de o săptămână distribuirea produselor alimentare şi de igienă din cadrul programului POAD 2020 s-a finalizat. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a primit în gestiune de la Prefectura Vâlcea un număr de 950 de pachete cu alimente şi cu produse de igienă, din care s-au distribuit, pe liste iniţiale, conform dispoziţiilor transmise de la Guvern, celor 277 de beneficiari de venit minim garantat şi de alocaţii pentru susţinerea familiei”, se arată într-un comunicat al primăriei.
Celelalte pachete rămase au fost ulterior împărţite, până la finalizarea stocului, persoanelor cu handicap grav sau accentuat din municipiu – 631 de persoane, sau altor persoane aflate într-o situaţie de risc social evidenţiată prin anchetă socială – 42 de persoane. În unele cazuri – persoane nedeplasabile, care locuiesc în zonele limitrofe sau lipsite de posibilităţi financiare –  Municipalitatea a acordat sprijin inclusiv prin transportul la domiciliu a acestor pachete cu o greutate considerabilă.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol