marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Titularizarea poate fi organizată. Legea care deblochează concursul de angajare în școli, promulgată

Organizarea concursului de titularizare a fost deblocată. Președintele Klaus Iohannis a promulgat ieri, 2 iulie, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020, după cum Edupedu.ro a scris în exclusivitate în această dimineață.

Ordonanța promulgată de Iohannis prevede exceptarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de predare vacante din școli, universități, institute de cercetare și Academia Română de la suspendarea aplicată în cazul altor instituții și autorități publice, pe durata stării de alertă, potrivit G4media.

Reamintim că, la mijlocul lunii iunie concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru. Toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie au fost blocate. Ordinul respectiv a apărut cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 23 iunie 2020 Senat, în calitate de cameră decizională, a votat modificarea articolului din Legea 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituţii publice, inclusiv titularizarea în învăţământ. Modificarea apare în proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. Amendamentul a fost propus de fostul ministru Mihnea Costoiu, senator PSD.

Politica