La termenul de miercuri, 1 iulie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au decis să amâne procesul fostului șef al Serviciului Financiar – Contabilitate de la Poliția Județeană Dolj, comisar – șef Leontin Peca, pentru data de 9 septembrie. Decizia a fost luată întrucât s-au solicitat date suplimentare de la Poliția Doljeană. Leontin Peca a fost trimis în judecată de DNA Craiova, fiind acuzat că a furat din banii colegilor. Paguba este de aproape 180.000 lei.
Tribunalul Dolj a amânat pentru data de 9 septembrie a.c. procesul fostului șef al Serviciului Financiar – Contabilitate de la Poliția Județeană Dolj, comisar – șef Leontin Peca.
Reamintim că reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Craiova au anunțat că în luna noiembrie 2019 a fost trimis în judecată fostul șef al Serviciului Financiar – Contabilitate de la Poliția Județeană Dolj, comisar – șef Leontin Peca. Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie 2012 – februarie 2014, acesta a falsificat statele de plată şi și-ar fi însușit fără drept sume de bani, ca de exemplu sporuri pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, la care nu avea dreptul, în valoare totală de 28.705 lei.
Acționând în această manieră, inculpatul ar fi prejudiciat bugetul I.P.J. Dolj cu suma de 55.324 lei.
Pe de altă parte, el este acuzat că a virat bani din fondurile IPJ Dolj în conturile unei asociaţii a poliţiştilor, bani pe care apoi el i-a încasat.
„În perioada 2010 – 2013, cu încălcarea prevederilor legale, același inculpat a dispus efectuarea unor tranzacții bancare nejustificate din fondurile financiare ale I.P.J. Dolj în contul bancar al unei asociații a polițiștilor, prin virarea unor sume de bani mai mari decât cele reținute cu titlu de cotizație din salariile membrilor, ulterior însușindu-și suma de 150.618 lei.
În cauză, Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj s-a constituit parte civilă cu suma de 28.697 lei, reprezentând paguba creată unității prin încasarea de drepturi salariale necuvenite și cu suma de 150.618 lei, reprezentând transferurile nelegale de bani din contul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj în contul asociației respective”, arată DNA.
Peca Leontin este acuzat acum de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (22 fapte), fals informatic, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, uz de fals, în formă continuată, sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată. Pentru aceste fapte el a fost trimis în judecată în stare de libertate, dosarul său aflându-se acum la Tribunalul Dolj.
Anchetatorii au pus sechestru pe unele bunuri imobile deținute de Peca Leontin.
Dosarul s-a înregistrat pe 8 noiembrie 2019 la Tribunalul Dolj. A fost analizat în camera prelminară, iar luni, 6 ianuarie a.c. instanța a dispus începerea procesului: „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 62/P/2014 din data de 07.11.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpatul Peca Leontin, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, în formă continuată, prev. de art.325 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art.320 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale), ambele cu aplicarea art.38 alin.2 C.pen.; uz de fals, în formă continuată, prev. de art.323 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale): abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art.13/2 din Legea 78/2000 rap. la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, prev. de art.259 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (8 acte materiale) şi art.5 C.pen., în final cu aplic. art.38 alin.1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Peca Leontin, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, în formă continuată, prev. de art.325 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art.320 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale), ambele cu aplicarea art.38 alin.2 C.pen.; uz de fals, în formă continuată, prev. de art.323 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale): abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art.13/2 din Legea 78/2000 rap. la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, prev. de art.259 alin.1 și 2 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (22 acte materiale); abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (8 acte materiale) și art.5 C.pen., în final cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. Fixează termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06 ianuarie 2020”.