Un gorjean și-a bătut soția până a băgat-o în spital

Anghel Catalin

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizați de personalul spitalului din localitate, despre faptul că la această unitate s-a prezentat o femeie, care fusese victima unei agresiuni.
Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului și au constatat că o femeie, de 39 de ani, din Motru, a fost ameninţată cu acte de violenţă şi lovită de soţul său, în vârstă de 41 de ani. Ca urmare a leziunilor suferite, victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale, la spital.
„În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență domestică şi amenințare, fiind totodată dispusă măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva agresorului, căruia i s-a interzis să se mai apropie la mai puțin de 200 de metri de victimă”, spun polițiștii gorjeni.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol