Doi indivizi au atacat un tânăr în vârstă de 20 de ani în fața unui fast-food din Filiași. Agresorii, persoane masive în vârstă de 19, respectiv 27 de ani, au tăbărât cu pumnii și cu picioarele asupra băiatului ce aștepta la coadă. După ce i-au aplicat o bătaie în toată regula, aceștia și-au lăsat victima într-o baltă de sânge. Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în noaptea de 14/15 iunie.
„Polițiștii au fost sesizați în noaptea de 14/15 iunie a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au agresat un tânăr de 20 de ani, din Filiași, în timp ce acesta se afla în fața unui local de alimentație publică din Filiași. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar în urma activităților desfășurate au fost identificați 2 tineri de 19 și 27 de ani, ambii din Filiași, bănuiți de comiterea faptei respective”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri cei doi să fie prezentați unității de parchet cu propunerile corespunzătoare.
Sursă video: Avizier Filiași