Gorjean, în vârstă de 16 ani, dat dispărut

Anghel Catalin

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul zilei, minorul Boldizsar Florin, de 16 ani, ar fi plecat cu bilet de voie din apartamentul de tip familial destinat protecţiei rezidenţiale a copilului, din municipiul Motru şi nu a mai revenit.

„La momentul plecării acesta era îmbrăcat într-un tricou culoare neagră, asimetric, mai lung pe partea stângă, pantaloni tip blug culoare albastru închis cu tăieturi, adidas tip gheată de culoare albă”, au detaliat oamenii legii.

Semnalmente: înălţime 1,61metri, constituţie atletică, greutate cca. 55 kg, ten măsliniu, ochii negrii, păr negru scurt, faţă ovală.

„Minorul este cunoscut cu plecări repetate din centrul unde este instituţionalizat. Persoanele care pot oferi informații pentru identificarea acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție”, transmite IPJ Gorj.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol