Gorjean, arestat după ce a bătut un tânăr într-un magazin

Anghel Catalin

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Bolboși, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Oamenii legii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru îl bănuiesc pe acesta de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințarea și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Se pare că individul ar fi amenințat un alt bărbat și a ajuns chiar să-l lovească pe acesta: „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 14 iunie a.c., bărbatul, aflându-se în incinta unei societăți comerciale din comuna Bolboși, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi agresat un tânăr, de 28 de ani, din comuna Dragotești”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

În cursul zilei de marți, bărbatul va fi  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol