Curtea de Apel Craiova a amânat, ieri, pentru 26 iunie a.c., procesul executorului judecătoresc Gagiu Nicolae. Gagiu Nicolae, executor judecătoresc în cadrul BEJ „Gagiu Nicolae” din județul Gorj, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova pentru că și-a însușit de la Complexul Energetic Oltenia, prin diverse inginerii financiare, aproape 6 milioane de lei.
La termenul de ieri, Curtea de Apel Craiova a decis să amâne pentru data de 26 iunie a.c. procesul lui Gagiu Nicolae: „Amână judecarea cauzei în vederea citării martorilor a căror audiere a fost încuviinţată”.
Reamintim că, la sfârșitul anului 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova anunțau că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GAGIU NICOLAE, executor judecătoresc în cadrul BEJ „Gagiu Nicolae”, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În perioada 15 aprilie 2014 – mai 2018, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a șase proceduri de executare silită, a cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 5.924.320 lei.
Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta a transferat și ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.
Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui teren ce aparține inculpatului Gagiu Nicolae, precum și asupra celorlalte bunuri (inclusiv sume de bani) prezente și viitoare”, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În luna iunie, anul trecut, Curtea de Apel Craiova a dispus începerea procesului: ”Respinge excepţia de nelegalitate privind anularea ordinului nr. 1534 din 23.07.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus delegarea domnului procuror Moşteanu Marian Eugen la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 13.09.2018. În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 299/P/2015 emis la data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpatul Gagiu Nicolae, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Gagiu Nicolae. Onorariul parţial al avocatului din oficiu, în cuantum de 400 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 25.06.2019”.
Inculpatul a făcut contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă i s-a respins: ”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Gagiu Nicolae împotriva încheierii penale nr. 5 din 25 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1641/54/2018/a1*. Obligă contestatorul inculpat Gagiu Nicolae la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 313 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19 septembrie 2019”.
Procesul a început la sfârșitul anului trecut, iar la termenul de marți, 12 aprilie a.c., Curtea de Apel Craiova a anunțat suspendarea judecății pe perioada stării de urgență: Pe durata stării de urgență judecarea cauzei, care nu prezintă urgență deosebită, se suspendă de drept. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură.