Argetoianu, după un lung sejur în Apus: „La înapoierea mea din Italia am găsit la Bucureşti o atmosferă de casă de nebuni, în care se înjurau oamenii unii pe alţii, de dimineaţa până seara. Şi dacă ar fi fost numai atât ! Dar pe lângă nebuni mai erau şi pungaşi!”.
Zice Marx, care a sesizat admirabil esenţa democraţiei capitaliste: ,,cei mulţi şi asupriţi sunt lăsaţi să hotărască o dată la câţiva ani (la alegeri – n.n) care anume din reprezentanţii clasei asupritoare îi va reprezenta şi îi va călca în picioare în parlament, guvern… !”. Iar eu ziceam, într-un editorial anterior, că, dacă m-aţi întreba pe mine ce e de fapt Democraţia la noi, v-aş răspunde cu sinceritate, că ea, democraţia (cu literă mică) e, de când lumea, adică de când suntem noi, românii, pe lume, o altă clară unealtă propagandistică sofisticată, folosită de unii oameni/indivizi din înalta societate românească pentru a domina, în scop propriu, oamenii, adică societatea, adică lumea noastră. Nimic din ce se întâmplă în societatea românească, în istoria ei, nu doar în ultimii 30 de ani, nu are vreo legătură cu drepturile şi libertăţile pe care le găsim în „Lumea” din care ne dorim să facem parte (sau poate nu ne dorim), pentru că acel principiu al libertăţii individuale, care se opreşte acolo unde începe libertatea celuilalt, este, încă, un fenomen de neînţeles şi, deci, de neacceptat pentru românii divizaţi politic mai mult ca niciodată, într-un război care pe care.
Când eram elev la generală, ni se spunea despre Ku-Klux-Klan, o organizaţie ilegală care pedepsea (omora, spânzura, incendia), în special negri, populaţie care era urmaşa foştilor sclavi ai Americii. Crimele se comiteau ritualic, iar ei, criminalii erau îmbrăcaţi în alb, purtând glugi-mască, şi acceptaţi, în această postură (de criminali), de conducerea Americii din două motive: Ku-Klux-Klanul era compus din oameni cu putere economică şi politică de nivel înalt, apoi el/ei îndeplineau, neoficial, nişte directive care nu puteau fi executate oficial, adică eliminarea oamenilor de culoare, oficialii americani neîmpăcându-se, în sine, cu abolirea oficială a sclaviei şi cu egalitatea în drepturi a oamenilor, un important principiu al democraţiei. Nu ştiu când s-a produs declicul în ceea ce priveşte democraţia la ei (la americani) dar, ne pomenim că, între anii 1960 şi 2000 şi, democraţia americană dă lumii un preşedinte american de culoare (B. OBAMA), care întăreşte zicerea unui alt preşedinte al lor: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru ţară” – J. F. KENNEDY. Mi se pare că asta e democraţia reală care ar trebui oamenilor. Dar, în anul de graţie 2020, în România, aflată în parteneriat cu NATO şi cu America, şi membru „plin” al UE, avem în fruntea puterilor Statului, aceleaşi „personagii” nefaste ale României, alese, din patru în patru ani cu nepăsare crasă egală doar cu cinismul lor politic şi economic, personagii care au masacrat ritualic ţara şi poporul ei, demonstrând „democratic”, de treizeci de ani, „că pot” folosi aberantul model Ku-Klux-Klan din secolul cel trecut al Americii în plin secol XXI. Ce să vorbeşti şi ce să taci despre astfel de „democraţie originală”. Care democraţie? Partea proastă şi tragică a democraţiei dâmboviţeano/română e că, „fiindcă pot”, Legislativul, Executivul şi toate instituţiile subordonate, inclusiv C.C.R., C.C. (Curtea de Conturi), A. P. (Avocatul Poporului), chiar Presa „independentă”, „s-au înscris” în P.C.R/K.K.K. (partid scos în afara legii după lovitura de stat) şi, într-o veselie generală şi cu un cinism maxim, şi-au dat mâna şi nu mai fură cu geanta, cu conturi şi contracte, ci cu legi, cu acte normative, ducând România într-o criză economică şi instituţională devastatoare, iar pe români (minus ai lor) la sapă de lemn, adică la limita de supravieţuire, ori să-şi ia lumea-n cap (vreo 5 milioane).
Ceea ce este şi mai grav este că au inventat cea mai gravă formă de corupţie dintr-un stat al lumii, corupţia, tot prin legi strâmbe, ameninţătoare, şi prin mită (vezi pensile speciale oferite ştiţi cui), a unei puteri politice de bază a statului de drept, puterea judecătorească, şi batjocorind instituţiile de forţă care, în lumea largă, sunt sfinte. Apogeul e atins prin umilirea poporului român, votant milog, prin amăgirea aceea „ceauşesciană” de „mărire” a pensiilor celor vreo 4-5 milioane de pensionari normali, nu speciali, cu 40%, dublare a dublării alocaţiilor, etc., „pomeni” fanteziste într-o ţară terminată economic de guvernările de până acum şi, recent, de pandemia universală. Asta e chiar culmea cinismului.
În istoria omenirii avem „democraţia burgheză/capitalistă” , „democraţia proletară/socialistă”, avem „democraţia dictaturilor – comuniste/fasciste”, şi iată, am trăit să „trăim” şi „democraţia cinică”, un melanj între prostie, răutate, interes şi nepăsare/indiferenţă, adică „je m’en fiche”, care în română se traduce prin nu-mi pasă, nu mă interesează, nu mă deranjează, nu contează, mă doare-n cot, mă doare-n fund, sau „mi se rupe”, sau…, de viermii aştia (vorba tovarăşei).
Halal Democraţie într-o ţară care-a intrat, cum spuneam, „în rândul Lumii”, adică în U.E., NATO.
