marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

PSD vrea prelungirea mandatelor aleșilor locali până la 1 noiembrie

Mandatele aleșilor locali ar putea fi prelungite până la 1 noiembrie 2020, potrivit unui proiect de lege al PSD, obținut de Mediafax.

„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 01 noiembrie 2020”, scrie în proiect.

Pentru ca mandatele să fie prelungite până la cel târziu 1 noiembrie, alegerile locale trebuie organizate până la începutul lui octombrie.

Potrivit proiectului, social-democraţii cer şi înjumătăţirea numărului necesar de semnături pentru depunerea candidaturilor.
„Prin derogare de la prevederile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor se va reduce la jumătate”, se mai arată în proiect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Social-democraţii mai cer ca data alegerilor să fie stabilită de Parlament, nu de Guvern, cum se întâmplă în momentul de faţă. CCR a decis, miercuri, că atât Ordonanţa Guvernului privind mandatele aleşilor locali, cât şi legea prin care Parlamentul şi-a derogat atribuţia de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituţionale.

Judecătorii au cerut ca cele două puteri, Legislativă şi Executivă, să ajungă la colaborare constituţională.

Politica