marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

S-a semnat primul contract în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020

Compania de Apă Oltenia a semnat, astăzi, 27.05.2020, primul contract în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre asistenţa tehnică pentru Managementul Proiectului şi Supervizarea lucrărilor, câștigătorul licitației fiind Asocierea EPTISA ROMANIA SRL – RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE SRL.

Adjudecat pentru suma de 59.235.100 lei, valoare la care se adaugă TVA, contractul se întinde pe o perioadă de 75 de luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor. Practic, Asocierea EPTISA ROMANIA SRL – RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE SRL va supraveghea și va răspunde de toată activitatea ce se va desfășura pe cele 22 de șantiere care vor fi deschise pentru lucrările prevăzute în proiect.

Mai exact, partea de asistență tehnică pentru Managementul Proiectului vizează informarea publicului, actualizarea strategiei de management al nămolului, actualizarea strategiei privind managementul apelor uzate industriale, extinderea sistemului GIS pentru sistemele de alimentare cu apa și canalizare din aria proiectului, îmbunătățirea sistemului de reducere a pierderilor în rețelele de distribuție și actualizarea Master Plan-ului revizuit.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe partea de asistență tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor, asocierea celor două firme va desfășura activități specifice din faza de pre-construcție până în cea post-construcție.

***

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” are în vedere dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, pentru conformarea cu obligațiile asumate de România prin Tratatul de Aderare, privind colectarea și epurarea apelor uzate, asigurarea standardelor de calitate a apei destinate consumului uman și dezvoltarea capacității operatorilor de servicii. Investițiile cuprinse în proiect reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare, rezultatul direct fiind îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului în procent de peste 50% – beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori.

Astfel, este prevăzută continuarea procesului de extindere și reabilitare a infrastructurii realizate în etapa 2007 – 2013 în 23 de localități din județul Dolj, respectiv Craiova, Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăț, Ghercești, Mischii, Pielești, Șimnicu de Sus, Ișalnița, Coțofenii din dos, Calafat, Maglavit, Băilești, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călărași, Dăbuleni și Plenița.

Pe 14 mai 2019 a fost semnat contractul de finanțare între S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. și Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management POIM, iar pe 17 martie 2020, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, a fost semnată decizia de finanțare a proiectului, cu o valoare totală de peste 445 milioane de euro.

Pentru un control eficient al lucrărilor și al modului de utilizare a fondurilor, întreaga investiție a fost împărțită în 22 de contracte de execuție, la care se adaugă două contracte de servicii și alte cinci de achiziții de produse. În perioada următoare vor fi semnate și primele contracte de execuție lucrări, întrucât unele se află în etapele de soluționare a contestațiilor, iar altele în procedura de evaluare.

Conducerea Companiei de Apă Oltenia

Politica