La Bîcleș, în Mehedinți, proiectele au continuat și în timpul pandemiei. Întreaga comuna este transformată într-un șantier pentru că se toarnă asfalt în toate cele șapte sate, se lucrează la un nou sediu de primărie și la școala generală.
Marți, în cadrul unei vizite de lucru în comuna Bîcleș, prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, s-a declarat mulțumit de modul susținut în care se lucrează la proiectele aflate în derulare. Proiectele sunt finanțate de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții (CNI) și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Chiar dacă epidemia de coronavirus a dat complet peste cap viaţa românilor, la Bîcleș constat cu bucurie că au continuat lucrările în cadrul investiţiilor publice programate de administraţia publică locală, condusă de domnul primarul Lucian Coandă. Am văzut multe lucruri frumoase, câteva obiective importante și m-aș referi aici la un nou sediu de primărie, școala generală, căminul cultural și se lucrează la modernizarea unor drumuri comunale și drumuri sătești. Din discuțiile pe care le-am purtat cu diriginții de șantier și reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, pot să spun că lucrările respectă proiectele tehnice și condițiile de calitate”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
În 30 de zile, lucrările de modernizare la școala cu clasele I-VIII din Bîcleș vor fi finalizate. Lucrările în valoare de aproximativ 6 milioane de lei au fost finanțate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. În această unitate de învățământ învață 220 de elevi.
În vecinătatea școlii se află și un cămin cultural amenajat cu fonduri de la CNI, în valoare de 3,5 milioane de lei, care a fost finalizat la sfârșitul anului 2019. Clădirea are sală de spectacole, sală de proiecții film, bibliotecă și spații pentru ateliere, dotate cu tehnică de ultimă generație.
„Într-adevăr, virusul acesta nu a afectat lucrările care se desfășoară în comuna noastră. Se lucrează la un nou sediu de primărie pentru că actualul sediu este foarte mic, dărăpănat și am luat în calcul și o eventuală reorganizare administrativă. Vrem ca Bîcleșul să fie centrul de dezvoltare și să alipim alte comune la comuna noastră. De asemenea, se modernizează școala, se extinde, cu toalete, cu sală de sport, cu laboratoare noi dotate la standarde europene”, a precizat primarul comunei Bîcleș, Lucian Coandă.
În acest moment se lucrează și la modernizarea unor drumuri sătești, pe o lungime totală de 10 km, în toate cele șapte sate aparținătoare comunei Bîcleș.