sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

A început reabilitarea străzii Nicolae Titulescu din Râmnicu Vâlcea

Reabilitarea străzii Nicolae Titulescu, pe întreaga sa lungime, a început marți. Anunțul a fost făcut de reprezentanții primăriei Râmnicu Vâlcea, cei care menționează faptul că lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni.

Șoferii nu vor avea prea mult de suferit. Se pare că traficul nu va fi restricționat complet pe zona în lucru, ci vor apărea doar devieri temporare de pe un sens pe celălalt şi vor fi urmate de trasarea marcajelor şi de ridicarea la cotă a căminelor de canalizare.

„Marţi, 26 mai, începe reabilitarea străzii Nicolae Titulescu pe întreaga sa lungime, o arteră de circulaţie deteriorată semnificativ în ultimii ani. Lucrările sunt estimate să dureze aproximativ trei săptămâni, nu vor presupune restricţionarea completă a traficului auto, ci doar devieri temporare de pe un sens pe celălalt şi vor fi urmate de trasarea marcajelor şi de ridicarea la cotă a căminelor de canalizare. Este cea de-a cincea stradă care intră într-un amplu proces de reabilitare de la începutul anului, după bulevardul Tineretului (porţiunea suprapusă cu podul peste râul Olăneşti), bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Ferdinand şi strada Ştirbei Vodă”, a comunicat Primăria Râmnicu Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica