duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Senatul a adoptat proiectul stării de alertă. PSD a modificat substanțial varianta Guvernului

Senatul a adoptat marți, cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă și 15 abțineri, proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă după ce l-a modificat substanțial.

Printre modificări se numără deschiderea teraselor, angajatorul consultă angajatul în privința muncii la domiciliu iar magazinele au obligația de a asigura măști pentru angajați și cumpărători.

De asemenea, o altă modificare prevede ca, Ministrul Sănătății nu mai poate numi, suspenda din funcție și elibera persoanele care ocupă funcții de conducere în unitățile sanitare aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene. Conform amendamentului adoptat în comisia juridică, ministrul Sănătății doar coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și funcționarea unităților sanitare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul de lege amendat urmează să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz, potrivit Hotnews. Conducerea Parlamentului a anunțat că proiectul stării de alertă va fi adoptat până joi și de către deputați.

Proiectul de lege propus de Guvern a creat critici dure din partea USR și PLUS care au avertizat public că prin reglementările propuse se favorizează politizarea administraţiei publice.

Parlmentarii USR susțin că starea de alertă „nu trebuie să fie folosită de partidul la guvernare nici pentru politizarea administraţiei publice, nici pentru a-şi pregăti viitoarele campanii electorale”.

Vineri, 15 mai expiră starea de urgență iar Guvernul a trimis luni, cu întârziere, proiectul de lege în Parlament. Astfel, proiectul este dezbatut în regim de urgență iar pînă joi acesta trebuie adoptat de legislativ și trimis la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Chiar şi aşa, legea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, mai exact pe 18 mai. În această situație Guvernul Orban este obligat să adopte şi un alt act normativ care să instituie starea de alertă pe teritoriul României. În acest sens, Guvernul se va reuni, din nou, în şedinţă, joi.

Politica