sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Bergodi nu a fost a doua, ci a treia variantă pentru Rotaru!

După Contra, și „Grande” Craioveanu spune că s-a aflat pe listă pentru preluarea băncii tehnice.

Devine tot mai clar că italianul Cristiano Bergodi reprezintă o manta de vreme rea, pandemică. Gică Craioveanu, care nu a antrenat în viața lui vreo echipă, spune că a fost în discuții să preia banca grupării oltene. Ajungem la concluzia că Bergodi a fost pe locul 3 între opțiunile conducerii CSU, dacă luăm drept bun comunicatul dat de club pe 7 mai, în care precizează: „Pentru a evita eventualele speculații din partea presei, facem precizarea că modul nostru de lucru nu presupune negocierea cu mai mulți antrenori în același timp”.
Zilele trecute, într-o intervenție la Digi Sport, Craioveanu declara cu subiect și predicat că s-a luat în calcul angajarea lui ca antrenor principal: „Chiar am fost pe lista antrenorilor Universităţii! Am vorbit foarte mult cu Marcel Popescu, cu Sorinaccio. Dar s-a luat un pic în calcul experienţa. Mai sunt puţine etape până la sfârşitul campionatului şi era nevoie de un antrenor expert, care să ducă echipa la titlu”. În prealabil și Cosmin Contra afirmase că l-a refuzat pe patronul formației din Bănie: „Da, am vorbit cu Mihai Rotaru. Am vorbit puțin despre Craiova și până la urmă l-am refuzat pe Mihai Rotaru”.
Așadar, dacă punem cap la cap informațiile furnizate de cei doi și comunicatul emis de club rezultă că Bergodi, momentan în carantină, a fost o variantă de rezervă a rezervei.  

Politica