Miercuri după-amiază, Instituția Prefectului Mehedinți a anunțat intrarea în izolare la domiciliu a încă 61 de persoane. Astfel, în Mehedinți, sunt 320 de persoane autoizolate și monitorizate la domiciliu, după ce doar 5 persoane au ieșit din izolare.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, numărul celor carantinați este 262, același ca marți, după ce 30 de persoane au ieșit din carantină și alte 30 au intrat.
Datele oficiale arată că 73 de mehedințeni au fost confirmați cu COVID-19, până în acest moment. Dintre aceștia, 27 au fost declarați vindecați, 12 au decedat și alte 34 de persoane sunt internate.
Polițiștii mehedințeni continuă acțiunile pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică și pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. În acest context, polițiștii au participat la aproximativ 500 de misiuni specifice fiind verificate peste 600 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse de Starea de Urgență. Astfel, au fost aplicate 54 sancțiuni contravenționale, dintre care 28 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare de peste 207.000 lei.