luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

O singură partidă poate decide campioana Ligii Florilor

Federația Română de Handbal nu a supus la vot propunerea de disputare a tuturor etapelor, la fete. Membrii Consiliului de Administrație au fost refuzați, iar campionatul feminin se va decide în urma unui singur meci.
În videoconferința de luni 4 mai, membrii Consiliului de Administrație au luat în discuție reluarea campionatului, atât în Liga Zimbrilor, cât și în Liga Florilor. Totuși, Liga Florilor, sezonul 2019-2020 se va rezuma în acest moment la o singură partidă, restanța din etapa a 17-a, dintre ultima clasată, AHCM Slobozia, și locul 2, CSM București.
„Nu am votat așa ceva. Toată lumea a convenit ca la fete să aibă loc toate etapele, nu numai un meci. Nu e prima dată când una discutăm și alta apare după Consiliile de Administrație”, a declarat unul dintre membrii Consiliului de Administrație, potrivit gsp.ro.
Totodată, la feminin se vor juca și sferturile Cupei României, rămase restante, apoi, ar urma disuputarea Final Four-ului.
– 24 iunie: restanța din Etapa a 16-a (AHCM Slobozia – CSM București)
Cupa României Fan Courier
– Marți, 16 iunie: sferturile restante SCM Rm. Vâlcea – HC Dunărea Brăila și CSM București – CSM Slatina
– 20-21 iunie: Final Four
Cele trei etape rămase la masculin se vor juca începând cu 14 iunie, iar Final Four-ul Cupei României în 24/25 iunie.
– Duminică, 14 iunie: etapa a 24-a
– Joi, 18 iunie: etapa a 25-a
– Duminică, 21 iunie: etapa a 26-a
– Duminică, 28 iunie: restanțele Potaissa Turda – Dinamo București (etapa a 10-a) și Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (etapa a 23-a)
Cupa României Fan Courier
– 24-25 iunie, Turneul Final Four. Semifinala CSM Bacău – Dinamo București va conta și pentru meciul restant din campionat (etapa a 20-a).

Politica