Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat într-un interviu acordat CNN că cel mai bun scenariu este ca ţara sa să redeschidă turismul începând cu 1 iulie, chiar dacă data exactă depinde şi de companiile aeriene şi de implementarea unor protocoale stricte în domeniul sănătăţii privind zborurile externe. Un anunţ similar a fost făcut şi de Bulgaria, care și ea speră să-și redeschidă locaţiile de vacanţă de la 1 iulie, relatează Agerpres.
premierul Kyriakos Mitsotakis a menţionat că reuşita Greciei în ceea ce priveşte ţinerea sub control a pandemiei de COVID -19 şi recunoaşterea acestui fapt la nivel internaţional dau populaţiei un sentiment de mândrie. Grecii „nu s-au mai simţit atât mândri de mult timp”, a spus premierul, în condițiile în care populația a trecut în ultimii ani prin momente grele, din cauza gravei crize economice.
Deşi vara din acest an va fi foarte diferită, cetăţenii greci au încredere în stat şi în experţi în sănătate, a subliniat premierul Mitsotakis.
În Bulgaria, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus, guvernul intenţionează să sprijine printr-o schemă de acordare de vouchere turismul intern în cursul verii, au convenit, marţi, politicieni bulgari.
S-a convenit că mesele din restaurantele în aer liber ar trebui să fie aşezate la o distanţă de 1,5 metri. Aceasta este o concesie pentru proprietari, deoarece iniţial mesele trebuiau amplasate la 2,5 metri distanţă în restaurante şi cafenele, care urmează să se redeschidă miercuri.
Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi turismul reprezintă cel puţin 12% din PIB. În domeniu lucrează 11% dintre toţi lucrătorii.
Grecia și Bulgaria, două destinații turistice foarte frecventate de români, sunt printre țările UE cu cele mai mici bilanțuri de îmbolnăviri și decese în urma pandemiei de coronavirus.
.