Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul la CEDO

Fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a câștigat marți procesul la CEDO împotriva statului român. Kovesi a intentat procesul după ce Curtea Constituțională a României l-a obligat pe președintele Klaus Iohannis să o revoce din funcție, potrivit digi24.ro

CEDO a stabilit că lui Kovesi i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare și liberul acces la justiție, pentru că a fost îndepărtată din funcție de ministrul Justiției, Tudorel Toader fără a se putea apăra. 

La sfârșitul anului 2018, Laura Codruţa Kovesi a făcut o plângere către CEDO în care contesta modul în care a fost revocată din funcţie. Cererea a trecut rapid de procedura de filtru.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA în 9 iulie, în urma unei decizii a Curții Constituționale.

Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului român, însă efectele aceste decizii CEDO trebuie să fie aplicate pe viitor de statul român atunci când revocă un magistrat dintr-o funcție înaltă.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol