luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova lui Rotaru sare în ajutorul lui Dinamo București!

Clubul oltean va lua parte la un meci online cu scopul de a strânge bani pentru gruparea bucureșteană. Suporterii contestă decizia conducerii craiovene: „Nu vă ajunge că sunteți sclavii oierului!”.
Dinamo are o datorie de 180.000 euro, fără de care nu-și poate lua licența pentru următorul sezon. Patronul clubului bucureștean, Ionuț Negoiță, s-a hotărât să nu o mai plătească. Suporterii din Peluza Cătălin Hâldan (PCH) au zis că o plătesc ei, așa că s-au apucat să strângă bani. Au atins 150.000 euro. Mai au puțin până a îndeplini criteriul financiar pentru licențiere.
În acest context, Dinamo și CSU Craiova au bătut palma pentru organizarea unui meci online, de FIFA 20, la care să poată participa 55.000 spectatori virtuali. Încasările ar urma să ajungă la suporterii câinilor, care să plătească datoria și să salveze clubul lui Negoiță. Event-ul a fost promovat de pagina de facebook a clubului CSU, care-și îndeamnă suporterii să achiziționeze bilete: „Chiar dacă de-a lungul timpului rivalitatea a fost una extremă, Dinamo are azi nevoie de ajutor. Universitatea răspunde invitației de a juca în FIFA 20 și acordă, astfel, revanșa „câinilor”. În Liga 1 trebuie să existe rivalitate și Știința va merge cu 5.000 de suporteri la meciul virtual de pe Arena Națională”, e mesajul de pe pagina clubului lui Rotaru.

Suporterii internauți s-au revoltat!
Inițiativa clubului de a participa la strângerea de fonduri organizată de PCH cu meciul virtual a stârnit reacții virulente din partea fanilor alb-albaștri. Una dintre cele mai dure replici a fost: „Ați devenit și sclavii ăstora, nu vă ajunge că sunteți sclavii oierului”, care, cel mai probabil, face referire la meciurile pierdute cu FCSB. Și grupările organizate au avut reacții dure: „Cum vine asta bișnițarilor? Acum nu mai suntem clonați?”, scriu cei de la Vechiul Spirit Ultras.

PCH, atacuri multiple la adresa echipei lui Rotaru!
Suporterii lui Dinamo au considerat că echipa lui Mititelu este continuatoarea Universității Craiova, de aceea au fost ironici la adresa suporterilor care susțin formația patronată de Rotaru. „Echipe de tradiție dispar datorită unor așa-ziși ultrași și primari”, „Un grup de dezertori și falși, cum ai putut echipa să îți lași?”, „Bine ați venit înapoi. Pardon, credeam că U Craiova sunteți voi”, sunt doar o parte din mesajele afișate de fanii dinamoviști la adresa celor din Peluza Nord Craiova. Acestea explică vehemența cu care ultrașii alb-albaștri au protestat la adresa event-ului organizat de PCH și clubul lui Rotaru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

47 de ani de ură între Craiova și Dinamo!
În plus, dușmănia dintre cele două grupări are rădăcini adânci în istorie. Pornește din vara lui 73, când Craiova a pierdut titlul în fața lui Dinamo și s-a ales cu supra-numele de „campioana unei mari iubiri”. În următorii ani, rivalitatea s-a acutizat. Craiova – Maxima, cea care-i luase locul Campioanei unei Mari Iubiri, reprezenta echipa anti-sistem, în timp ce Dinamo era asociată cu Miliția și Securitatea, organele de represiune din vremea comunistă. După cum avea să spună Pavel Badea, jucător emblemă al clubului în anii 90: „Generația mea a fost crescută anti-Dinamo. Asociam Dinamo cu sistemul de represiune, în vreme ce Craiova reprezenta libertatea și spiritul rebel al studențimii. Ura față de Dinamo a fost generată de sistem”.
În 2000, Gigi Nețoiu a transformat Universitatea într-un satelit al lui Dinamo, în perioada sa de domnie în Bănie, oltenii nu au câștigat nici un punct contra câinilor. Claudiu Niculescu, în primă fază, apoi un lot masiv din care făceau parte Stoican, Bărcăuan, Domocoș ori Burcă au ajuns în Ștefan cel Mare. În ultimul meci oficial din 2002, Craiova lui Nețoiu a fost huiduită de un stadion întreg la meciul cu FC Național, când a trimis titlul în Groapă. Dinel Staicu, următorul patron al clubului, l-a copiat pe Nețoiu și a trimit la Dinamo un alt lot de jucători, vârfurile echipei: Guso, Moți, Pleșan, Daouda, Ilie Iordache, după ce, în prealabil, retrogradase, în premieră, Universitatea Craiova.

Politica