marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

România a depășit 11.000 de cazuri de infectare cu coronavirus

Pe teritoriul României au fost confirmate 11.036 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.054 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 401 noi cazuri de îmbolnăvire.

Totodată, până acum, 608 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat. Erau internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.

În carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.

Au fost întocmite, până în prezent, 486 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.829 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.261.520 de lei.

Politica