luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mirel Rădoi continuă să-și facă treaba: „La echipa națională se lucrează normal”

Selecționerul primei reprezentative nu s-a lăsat încurcat de pandemie. La națională se mențin parametrii de activitate ai staff-ului pe care îl conduce Mirel Rădoi.  În ciuda restricțiilor impuse de contextul pandemiei și a amânării meciului cu Islanda pentru această toamnă, cei implicați în pregătirea barajului pentru EURO lucrează precum într-o lună din afara perioadei FIFA.
„În fond, avem doar câteva zile la dispoziție jucătorii înaintea unui meci pentru antrenamente, munca noastră de analiză e în desfășurare precum în restul timpului”, explică Rădoi, citat de site-ul oficial al FRF.
Selecționerul României profită de timpul în plus obținut până la meciul de baraj și urmărește cu atenție ultimele evoluții ale fotbaliștilor români, dar și forma în care erau adversarii islandezi. Totodată, Rădoi susține că jucătorilor le este cel mai greu, pentru că staff-ul naționalei își poate desfășura activitatea aproape la cel mai înalt nivel. Singurul dezavantaj este că forma actuală a tricolorilor este incertă, dat fiind faptul că aceștia nu au mai jucat de ceva timp.
„Cel mai greu este pentru jucători, pentru că ei nu au activitate la club, acolo unde se desfășoară munca lor în mod curent. Pentru mine și ceilalți membri ai staff-ului, activitatea este aceeași ca într-o perioadă non-FIFA, mai puțin monitorizarea pe viu a jucătorilor, în meciurile noi din fiecare săptămână. Noi revedem materialele video cu prestațiile jucătorilor noștri, avem un proces de analiză a prestațiilor lor din ultima vreme la club, apoi în meciuri ale echipei naționale, unde analizăm evoluția lor în angrenaj cu alți tricolori. Sunt partidele adversarilor, pentru care avem acum suficient timp să observăm și cele mai mici detalii, cele care pot face oricând diferența. Mai mult, abordăm deja și viitorii adversari din Liga Națiunilor. Solicităm materiale video analiștilor, suntem în contact periodic cu jucătorii din circuit, atât din partea staff-ului tehnic, cât și team managerul. Preparatorul fizic e în coordonare cu omologii lui de la cluburi pentru implementarea programelor speciale dedicate fiecărui jucător în această perioadă dificilă. E un ritm susținut! Să fie puternici mental, să aibă grijă de sănătatea lor și a celor dragi! Asta e esențial! Le urez Paște Fericit și multă sănătate! Echipa națională rămâne aici, cu aceeași dăruire și același spirit, parcurgem doar o perioadă, una care va trece până la urmă. Hai, România!”, a declarat Rădoi pentru frf.ro.

Politica