luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mihail Genoiu: Sala Polivalentă, cel mai potrivit spațiu pentru un spital de campanie

Sala Polivalentă din Craiova a fost deja dezinfectată şi poate fi transformată în spital de campanie pentru pacienţii cu coronavirus. Conducerea Primăriei a anunţat că a decis să pună la dispoziția autorităților responsabile în gestionarea epidemiei cu coronavirus acest spaţiu.

Reprezentanţii municipalităţii arată, într-un comunicat de presă, că, având o suprafață desfășurată totală de peste 12.000 metri pătrați, cu 2.000 mp doar suprafața terenului din interior, Polivalenta oferă toate condițiile necesare pentru amenajarea, de către factorii responsabili din punct de vedere medical, a unui spațiu suplimentar pentru tratarea bolnavilor de coronavirus.

”Deși ne-am luat toate măsurile pentru a face față cazurilor de COVID-19 și am asigurat, deja, un număr de peste 600 de paturi în spitalele Victor Babeș și Filantropia din subordinea Primăriei, niciun efort nu este de prisos când vine vorba de sănătatea și siguranța craiovenilor. Pentru a fi cât mai pregătiți în fața oricărui scenariu, am decis să punem la dispoziția autorităților responsabile în coordonarea epidemiei de coronavirus cel mai potrivit spațiu din administrarea Primăriei, pentru a putea fi transformat într-un spital de campanie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am ales Sala Polivalentă din Craiova datorită poziției și construcției în sine, care oferă un grad ridicat de mobilitate atât pentru mașini, cât și pentru cadrele medicale și pacienți. De asemenea, punem la dispoziție tot ce presupune această structură, de la căi de acces, grupuri sanitare, ventilație, surse de energie electrică și climatizare, până la personal de pază și întreținere. Sala Polivalentă a fost deja dezinfectată, iar această acțiune poate fi reluată imediat ce va deveni unitate medicală operațională din punct de vedere medical.

Fac apel la autoritățile statului responsabile de gestionarea, din punct de vedere medical, a acestei crize, să ia în considerare dotarea corespunzătoare a acestei clădiri și tot ce presupune utilizarea ei ca un spital, pentru a preîntâmpina un posibil scenariu de înrăutățire a situației din unitățile spitalicești de pe teritoriul Craiovei. Municipalitatea își manifestă toată disponibilitatea pentru a ajuta, cu condiția ca factorii responsabili de la nivel național să se implice în asigurarea echipamentelor medicale necesare și a personalului calificat”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.

În comunicatul menţionat se mai precizează: „Încă de la începutul crizei, Primăria Craiova s-a implicat cu toate forțele în prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2 la nivelul comunității locale și a demonstrat că măsurile luate la timp au fost eficiente, dovadă că avem printre cele mai puține cazuri din țară de pacienți depistați pozitiv cu coronavirus. Craiova a fost printre primele orașe în care locurile de joacă, parcurile, foișoarele, școlile și grădinițele sau instituțiile publice și mijloacele de transport în comun, piețele și târgurile au fost dezinfectate, iar oamenilor li s-a restricționat accesul, spre binele tuturor, chiar înainte de a fi emise ordonanțele militare.

Administrația locală a alocat din bugetul local, până acum, unităților medicale din subordine, peste 6 (șase) milioane de lei în lupta împotriva coronavirusului”.

Politica