luni, decembrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul lui Darius Vâlcov, amânat la Tribunalul Dolj pentru luna mai

Tribunalul Dolj a schimbat termenul de judecată în dosarul lui Darius Bogdan Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, fost senator de Olt şi fost ministru al Finanţelor, pentru data de 6 mai, având în vedere măsurile de prevenire a răspândii coronavirusului și faptul că nu este o cauză urgentă. Vâlcov este judecat la Craiova pentru luare de mită și a cerut, la ultima înfățișare, schimbarea încadrării juridice a faptelor. El a fost condamnat în luna februarie a anului 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 ani de închisoare cu executare pentru infracțiuni de corupție, hotărârea nefiind definitivă.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au anunțat că au schimbat pentru data de 6 mai a.c. termenul de judecată în dosarul lui Darius Bogdan Vâlcov, și cel mai probabil tot atunci se vor pronunța cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor și la cererile de probatorii formulate de inculpat.
Dosarul lui Vâlcov s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie 2017, după ce, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Bogdan Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor şi senator de Olt, de strămutare a procesului în care este judecat pentru luare de mită și trafic de influență la Tribunalul Olt.
Reamintim că, pe 26 noiembrie 2015, procurorii DNA anunţau că l-au trimis în judecată pe Darius Vâlcov pentru 2 infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
1. În perioada noiembrie – decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri, denunţător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea acestuia de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.
2. În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA. Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.
3. La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A. şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA. Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014 (data emiterii primei facturi către S.C. Compania de Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord. Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens. Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial. Pentru aceleaşi lucrări, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri un procentaj de 20% din valoarea contractului. După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, la data de 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma de 1.700.000 lei, mai sus amintită. Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei. În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în municipiul Slatina), în valoare de 393.457,58 lei şi asupra sumei de 264.460 lei existente în contul unei societăţi pe care inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan o controla prin interpuşi.
Dosarul s-a înregistrat pe 26 noiembrie 2015 la Tribunalul Bucureşti, însă Vâlcov a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, excepţie admisă, astfel că dosarul a fost declinat la Tribunalul Olt, unde s-a înregistrat pe 19 februarie 2016.
În plus, la începutul lunii februarie 2018, ÎCCJ l-a condamnat pe Vâlcov la 8 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie precum şi trafic de influenţă, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, infracţiuni de evaziune fiscală. Darius Vâlcov a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firmă care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraşele Slatina, Scorniceşti şi Potcoava. Hotărârea nu este definitivă. Mai mult, pe rolul Tribunalului Gorj se mai află un dosar în care este inculpat Vâlcov, tot pentru infracțiuni de corupție.

Politica