luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Măştile de protecţie, obligatorii şi în Bacău

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie începând de marţi şi în Bacău. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura.

„Este o decizie prin care limităm răspândirea comunitară a noului tip de coronavirus, în caz de tuse sau strănut. Ne protejăm şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru. În cazul în care o persoană aflată într-un spaţiu public este infectată, dar nu prezintă simptome, purtarea unui mijloc de protecţie reduce riscul răspândirii”, declară prefectul Liviu Miroşeanu, potrivit Mediafax.

Judeţul Bacău devine astfel al şaptelea judeţ din România care aplică acestă regulă. Masca este obligatorie în Hunedoara, Maramureş, Galaţi, Vaslui, Iaşi şi Suceava.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica