Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului valabilă duminică, între orele 8.00 şi 21.00, în judeţe din sudul şi sud-estul ţării.
Astfel, pe parcursul zilei de duminică vântul se va intensifica treptat în Muntenia, Dobrogea, sud-vestul Moldovei, precum şi în estul Olteniei, iar la rafală se vor atinge viteze cuprinse, în general, între 55 şi 70 de kilometri pe oră.
O altă atenţionare Cod galben va fi în vigoare luni, între orele 6.00 şi 20.00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
Totodată, vor mai fi unele intensificări ale vântului cu viteze cuprinse în general între 40 şi 50 km/h, în cursul nopţii de duminică spre luni (5/6 aprilie), pe litoral şi pe crestele montane, iar pe parcursul zilei de luni (6 aprilie) şi în regiunile sudice şi sud-vestice.