luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

2.335 de persoane, verificate de polițiștii vâlceni

Ultima zi a lunii martie a fost una destul de activă pentru poliiștii vâlceni. Aceștia au efectuat verificări la 1005 locații. Acțiunea a avut drept scop depistarea persoanelor care nu au respectat dispoziţiile ordonanţelor militare, dar şi a celor care au fugit din autoizolarea de la domiciliu, deşi aveau obligaţia de a sta în casă 14 zile după ce au venit din străinătate.
“În tot județul Vâlcea, au fost verificate 2.335 de persoane, din 1005 locații, în urma acestor verificări patru persoane fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități de a nu părăsi locuința, valoarea acestor sancțiuni ridicându-se la 7.100 lei. Au mai fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 270.000 de lei, pentru încălcarea art.5 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, privind circulația persoanelor, precum și 13 sancțiuni pentru fapte de natură economică, cu o valoare de 40.000 de lei”, se arată într-un comunicat al autorităților vâlcene.
Totodată, în ultima zi a lunii martie, jandarmii vâlceni au executat 12 misiuni de transport în care au fost însoțite un număr de 61 autovehicule.
​„Reamintim că, începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune” au mai precizat oamenii legii.

Politica