Consilierii judeţeni au alocat, în şedinţa de joi, 200.000 lei Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, spital suport pentru cel de Infecţioase Craiova. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de dezinfectanţi şi echipamente medicale, dar şi pentru aparate de ventilare.
„A fost adoptată o hotărâre prin care susținem eforturile colegilor noștri de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, unitate suport pentru Spitalul de Boli Infecțioase «Victor Babeș» din Craiova, colegi a căror implicare o prețuim, după cum apreciem sacrificiile făcute de toți cei care activează în acest timp în prima linie a luptei împotriva pandemiei – cadre medicale, asistenți, infirmieri, farmaciști, forțe de ordine și mulți alții.
Mă refer la faptul că am dispus alocarea către spitalul din subordinea CJ Dolj a unei sume totale de 200.000 de lei, jumătate pentru achiziționarea de materiale de protecție și dezinfectanți, jumătate pentru dotarea cu aparate de ventilare mecanică a pacienților.
Din nefericire, deși ani la rândul am așezat domeniul sănătății în centrul preocupărilor noastre, ne vedem acum puși în situația în care legislația existentă nu ne permite implicarea în activitatea și managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, care aparține Ministerului Sănătății. Urmărim cu mare atenție eventualele modificări ale cadrului legislativ și, dacă se va crea posibilitatea de a sprijini financiar această unitate, o vom face cu toată celeritatea”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa.
În şedinţa de joi au fost adoptate 32 de hotărâri, o parte dintre acestea vizând proceduri, investiții și măsuri organizatorice impuse de starea de urgență instituită ca urmare a pandemiei provocate de noul coronavirus.
„Ne-am reunit astăzi pentru o ședință ordinară a CJ Dolj, însă una cu un caracter deosebit. Pentru prima dată, am recurs la organizarea ei într-o sală pusă la dispoziție de către Instituția Prefectului, cea mai încăpătoare sală din Palatul Administrativ, tocmai pentru a asigura o distanță cât mai mare între participanți și a respecta astfel cât mai bine recomandările pentru prevenirea răspândirii Covid.
De altfel, prezent pentru prima dată în plenul Consiliului Județean a fost și domnul Nicușor Roșca, noul prefect, care a expus coordonatele principale ale situației din Dolj și pe care l-am asigurat de întregul nostru sprijin și deschidere pentru colaborare instituțională.
Este posibil ca aceasta să fi fost ultima ședință, pentru perioada următoare, desfășurată cu prezența fizică a consilierilor județeni. Mă refer la faptul că una dintre hotărârile adoptate astăzi prevede că, în viitor, comisiile de specialitate și plenul CJ Dolj pot dezbate, aviza și aproba proiectele în sistem de videoconferință. Dăm astfel curs prevederilor din legislația privind regimul stării de urgență și recomandărilor transmise de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, însă, fiind vorba despre o măsură care schimbă în mod excepțional modalitatea de funcționare a instituției noastre, ea trebuia să fie mai întâi supusă votului. (…) Ne-am văzut nevoiți ca, pe durata stării de urgență, să suspendăm procedurile de expropriere de-a lungul coridorului traversat de cel de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova, proceduri care sunt gestionate de către Consiliul Județean Dolj și care vizează terenuri din 7 localități din județul nostru și alte 9 din Gorj. Desigur că, după ce vom reuși să depășim aceste momente extrem de dificile, vom relua cu toată hotărârea demersurile necesare pentru a permite realizarea acestei investiții capitale.
Vă asigur că, atât timp cât situația va fi sub control, noi vom continua să ne onorăm angajamentele investiționale asumate și le mulțumesc, pe această cale, tuturor colegilor care, trecând peste încărcătura emoțională a acestei perioade, peste grijile personale, rămân pe deplin implicați în derularea proiectelor noastre majore. În același timp, vreau să precizez cu toată fermitatea că, imediat ce se va impune, suntem pregătiți să sistăm orice demers în alte domenii și să direcționăm, în limitele cadrului legal, până la ultimul leu disponibil în bugetul CJ Dolj în vederea susținerii financiare a eforturilor depuse împotriva epidemiei, pentru sănătatea și viața oamenilor“, a mai declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.