luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Al 12-lea deces al unui pacient cu coronavirus, în România, un bărbat de 74 de ani

UPDATE: Grupul de Comunicare Strategică informează că miercuri dimineaţă a fost înregistrat cel de-al 13-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.

„Este vorba despre o femeie din judeţul Caras-Severin, în vârstă de 72 de ani, transferată în seara zilei de 24 martie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Timişoara de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, secţia ATI, unde se afla din data de 21 martie. Pacienta nu avea istoric de călătorie şi nici nu a fost identificat un contact pozitiv”, precizează sursa citată.

Decesul a fost pronunţat miercuri dimineaţă.

Autoritățile române au anunțat, aseară, al 12-lea caz de deces, dintre pacienții infectați cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 74 ani, din județul Ialomița, internat la Bacău în Spitalul Comănești, secția ATI, unde a primit oxigen pe mască.

Bărbatul a manifestat simptome în 19 martie a.c. și a fost internat în 22 martie a.c. în stare gravă, potrivit hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

România ar urma să testeze mai mulți suspecți de coronavirus. Institutul Național de Sănătate Publică a decis luni să lărgească categoriile de persoane testate, după numeroase apeluri ale medicilor în acest sens. Practic, toți pacienții internați în spitale care au simptome de infecții respiratorii acute vor fi testați, la fel și personalul medical care intră în contact cu cazuri confirmate cu coronavirus. În țara noastră au fost prelucrate până astăzi 11.223 de teste de identificare a coronavirusului. Cum unele persoane au făcut câte două teste, numărul efectiv al celor testați ar putea fi mai mic. În alte țări, numărul persoanelor testate este de ordinul zecilor de mii.

Testarea pentru diagnosticarea coronavirus se poate face DOAR la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât și în sistemul privat de sanatate, subliniază Institutul Național de Sănătate Publică.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică vor fi testați:

  • 1. Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internationala;
  • 2. Contacți apropiati simptomatici ai cazurilor confirmate;
  • 3. Personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat;
  • 4. Cazuri de SARI (infecții respiratorii acute) fara altă etiologie (negativi la test de gripă), din toate categoriile de varstă și din toate spitalele;
  • 5. Persoane instituționalizate simptomatice (în carantină/izolare).

Institutul Național de Sănătate Publică informează, de asemenea, că în acest moment nu există în România dovezi de transmitere intra-comunitară susținută a virusului: „În acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrandu-se cazuri de import și cazuri de transmitere locala restransa (generatia 2, 3 si 4), neexistand inca dovezi de transmitere intra-comunitară susținută. În aceste conditii strategia trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitarii transmiterii, și pe obținerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectata”, arată Institutul Național de Sănătate Publică.

Politica